Farame (III) - Octavian Paler

Cred ca avem o mare problema cu opiniile noastre despre vulgaritate, in general, si despre vulgaritatea celor care ne reprezinta, in special.

Poate ca directorul ziarului „Gardianul“ a comis, cum zic unii, „o magarie“ dezvaluind termenii de bordel in care se gandeste, azi, la Cotroceni, politica externa a Romaniei. „Nu se cadea“, suna reprosurile, deoarece povestea cu „licuricii“ a fost spusa intr-o carciuma, noaptea, „off the record“. Poate. Nu ma pronunt asupra regulii, intre altele si fiindca imi e greu sa fac diferenta intre adevaruri „private“ si adevaruri „publice“. In schimb, pot sa marturisesc ca mie „indiscretia“ cu pricina (pe care nimeni n-a infirmat-o pana acum) mi-a adus un mare serviciu. Mi-a risipit o prejudecata pe care o aveam in privinta vulgaritatii politicienilor din cauza ca o puneam in relatie cu scopul urmarit. Si, totodata, mi-a dezinhibat o retinere. Daca seful statului isi poate ingadui sa trateze Romania ca pe o prostituata, eu de ce as face din stuporile mele o stare „confidentiala“?

Prin toamna anului trecut, am publicat in „Cotidianul“ un articol intitulat „Un mitocan adanc“. Expuneam in el o dilema legata de d-l Basescu. Sau mitocania (ziceam) a devenit o larga banalitate pe malurile Dambovitei si a ajuns sa nu mai deranjeze, ceea ce inseamna ca e stricat ceva in sistemul nostru de valori. Sau sunt atat de multe nulitati pe scena noastra politica incat orice prezenta mai putin terna devine, cu usurinta, „interesanta“. Finalmente, consimteam ca Traian Basescu reprezinta un „caz“ jenant, de mitocanie cu mare priza la noi, dar, undeva pe la jumatatea rationamentului, ma poticneam intr-o indoiala. De vreme ce Basescu era perceput ca „spaima pesedistilor“ nu era, oare, utila popularitatea lui, oricat de dubioasa ar fi fost ea? Poate ca impotriva „sistemului ticalosit“ nu e eficient decat parul, imi ziceam.

Cele aflate din „magaria“ d-lui Stanescu m-au ajutat sa vad limpede eroarea in care ma gaseam. Un mitocan ramane un mitocan si cand adversarului cu care lupta i se pot imputa lucruri mai grave decat mitocania. El nu se va sfii sa-si extinda „stilul“, fara a tine cont de limitele obligatorii, asa cum sunt nevoit sa constat azi. Nu mai e demult o surpriza ca d-l Basescu n-are prea multe griji in materie de limbaj. Dar, recunosc, nu mi-a trecut niciodata prin minte ca presedintele Romaniei isi poate motiva ca ultimul derbedeu slugarnicia fata de administratia de la Washington si ostilitatea aratata Europei in care vrem sa ne integram. La ora aceasta, imi e, pur si simplu, rusine, ca roman, gandindu-ma la ce – si, mai ales, cum! – se va fi discutat despre „licurici“ in cancelariile occidentale.

Si nu ma pot opri la atat. Chiar faptul ca s-a trecut usor peste aceasta „revelatie“, retinandu-se doar ca n-a fost respectata regula confidentialitatii, imi da serios de gandit. Cred ca avem o mare problema cu opiniile noastre despre vulgaritate, in general, si despre vulgaritatea celor care ne reprezinta, in special. Exista o forma de ipocrizie care nu e deloc condamnabila in lumea civilizata. Dimpotriva, e impusa de norme elementare de bunacuviinta. O societate in care vulgaritatea nu mai socheaza pe nimeni, ba chiar devine „simpatica“, nu poate emite pretentii de civilizatie, cred. Oricat de inapoiata economic era, lumea semi-patriarhala in care am copilarit eu, care n-avea decat o idee vaga despre electricitate sau despre sosete, era, mental, mult mai civilizata, daca intelegem prin civilizatie nu Internet, telefonie mobila etc., ci asumarea unor valori. Ma tem ca, in ultimii saptezeci de ani, in care au disparut, mai intai, boierimea si, apoi, taranimea, Romania a cunoscut o singura „victorie“ sociala: a mahalalei. „Victorie“ echivalenta cu o catastrofa. Asta ar explica multe. Inclusiv faptul ca mitocania a cucerit si Palatul

Cotroceni. Si ca ea are fani.

Mi se va reprosa ca sunt lipsit de umor. Ei bine, sunt! Dar, ca sa folosesc o formula clasica: „Am spus si mi-am izbavit sufletul“.

Prin anii ’30, un boier valah, care considera Europa o simpla anexa a Bucurestiului, a tras in Austria semnalul de alarma, in tren, fiindca ii placea tinutul si voia sa-l vada mai bine. Amenintat de controlor cu o amenda, el s-a intors spre consoarta: „Spune-i, draga, cine sunt eu“. Acest exemplu (pe care l-am aflat din cartea lui Paul Morand despre Bucuresti) spune multe despre aplombul cu care se poate infrunta ridicolul la noi.

O asemenea scena nu s-ar mai putea petrece, totusi, azi. Intai, fiindca nu mai avem boieri care sa poata socoti Europa o anexa a Bucurestiului. Avem numai proaspat invartiti. Or, acestia n-au curaj sa infrunte ridicolul dincolo de mediul in care sunt scutiti de complexe. Ei infrunta ridicolul cu mare aplomb doar aici, la televizor, cand se injura intre ei (sper ca nu e nevoie sa dau exemple). Apoi, si-i poate inchipui cineva pe acesti parveniti avand emotii estetice?

Sincer, nu inteleg. Cum isi inchipuie, oare, Mircea Geoana ca va putea face cariera politica intr-o tara in care bascalia e o placere nationala, avand o porecla ca „prostanacul“? Aceasta porecla rautacioasa il va urmari ca un blestem. In Romania, daca te pricopsesti cu o asemenea eticheta, nu exista decat doua solutii intre care poti sa decizi. Ori ai piele de bivol si nu-ti pasa. Ori te retragi din politica.

Octavian Paler - Cotidianul
www.cotidianul.ro

25 de ani de Solidaritatea - Liviu Antonesei

Intre 28 august si 1 septembrie, la Varsovia si la Gdansk se va celebra implinirea unui sfert de veac de la crearea Solidaritatii, moment care a dat semnalul libertatii pentru jumatatea noastra de Europa.

Poimiine incep, la Varsovia, festivitatile de aniversare a 25 de ani de la aparitia Sindicatului Solidaritatea, care a marcat inceputul sfirsitului pentru sistemul comunist european. Crearea sindicatului a fost precedata de alegerea unui Papa polonez, cel mai eficace sprijinitor al initiativei lui Walesa, dar si de o lunga traditie revendicativa si, indeosebi, de crearea KOR, organizatie intelectuala de sprijinire a familiilor muncitorilor persecutati pentru participarea la revoltele din anii ‘70. Din KOR vor sosi si consilierii Solidaritatii, Michnik, Geremek, Mazowiecki etc., care au ajutat-o sa se organizeze, sa-si elaboreze programele revendicative, sa evite confruntarea violenta cu fortele de represiune. Chiar daca, in decembrie 1981 – in cinematografele Varsoviei rula Apocalypse Now – regimul comunist a scos sindicatul, cu care negocia lista reformelor si care ajunsese la 10 milioane de membri, in afara legii instaurind legea martiala, trimitind liderii si consilierii in inchisori si domiciliu fortat, spiritul acesteia nu a putut fi infrint. Solidaritatea a functionat in ilegalitate, „Gazeta Wyborcza“ a continuat sa apara, radioul sindicatului reusea sa emita zilnic, pastrind viu spiritul libertatii.

Aparitia Solidaritatii l-a obligat pe Gorbaciov sa introduca „in tara sovietelor“ reformele centrate pe „glasnosti“ si „perestroika“, impuse si statelor-satelit. Doar ca reforma comunismului s-a dovedit imposibila, iar libertatile acordate au obligat la libertatea completa, contribuind la disolutia Imperiului Interior si, apoi, a celui Exterior. In 1989, revolutia anticomunista a cuprins, practic, tot „lagarul socialist“. In martie, regimul Jaruzelski a fost obligat nu doar sa recunoasca legalitatea Solidaritatii, ci si sa imparta puterea cu aceasta, la primele alegeri libere partidul comunist a iesit din istorie, Walesa a devenit presedinte, guvernul a fost alcatuit de partidele care reprezentau sindicatul liber. In iunie, in Ungaria, opozitia a cistigat alegerile, iar in toamna s-a prabusit Zidul de la Berlin, a avut loc Revolutia de catifea din Cehoslovacia, Havel s-a mutat de la inchisoare „la Palat“, a inceput prabusirea regimurilor totalitare europene, sfirsind singeros cu cel din Romania.

La aniversarea organizata de Fundatia Solidaritatea si de Institutul Lech Walesa, sub presedintia lui Bronislaw Geremek, la Varsovia si Gdansk, se vor afla nume mari ale disidentei estice (Havel, Jerzy Buzek, Jan Bielecki, Serghei Kovaliov, Antoni Nowicki etc.), oameni politici (presedintele Kwasniewski, Mandela, Madeleine Albright, Zbigniew Brezinski, Jose Manuel Durao Barroso), cardinalul Lustiger, arhiepiscopul Zycinski, Lordul Dahrendorf, Alain Touraine. Mai multe, la intoarcere!

Liviu Antonesei
Cotidianul
www.cotidianul.ro

Politica de carciuma - Marius Tuca

Exista din ce in ce mai multe dovezi ca in Romania politica se face, se desface la carciuma. Ultimul scandal a plecat de la Il Capitan, o terasa pe malul Lacului Snagov, de la de-acum celebra intalnire dintre primul-ministru, un ziarist, un om de afaceri s.a.m.d. Remanierea cica s-a facut la Golden Blitz, un restaurant frecventat de presedintele Traian Basescu. Ca sa nu mai amintim de Ciresica, cel mai mediatizat restaurant din aceasta vara, unde acelasi presedinte a scos la lumina spritul, blues-ul si pe Tariceanu. Mare mirare daca, in meniurile restaurantelor sus-amintite, n-o sa apara feluri de mancare cum ar fi: "ciorba de pui a la Sorin Rosca Stanescu" sau hamsie remaniata cu ceapa, de exemplu. De fapt, nu trebuie sa ne miram foarte tare, dar carciuma a avut dintotdeauna un rol esential in politica romaneasca. Totusi, cred ca dupa decembrie ’89 politicienii romani au facut si au desfacut soarta tarii mai mult printre chelneri si frapiere, decat prin camerele Parlamentului sau Guvernului. Nu stiu daca e un avantaj pentru soarta eternei si fascinantei Romanii, dar deciziile lor cred ca au fost influentate foarte mult si de felurile de mancare servite in timpul tuturor intalnirilor de taina. Va dati seama ce fel de decizii s-au luat pe vremea cand mititeii sau ceafa de porc cu cartofi prajiti au reprezentat principalul fel de mancare al politicienilor nostri? Mi-e teama ca Romania a depins in toata aceasta perioada in mare masura de sprit si ca destinul ei a stat in ciorba de potroace. Caci, din pacate, si dupa intrarea masiva a pastelor si branzeturilor frantuzesti, obiceiurile in politica romaneasca au ramas aceleasi. S-ar putea ca alesii nostri, dupa ce-au servit niste feluri sofisticate pe la noile restaurante deschise pe malurile Dambovitei inainte de a ajunge acasa, sa fi trecut pe la Cocosatu’, sa manance si ei ceva, niste mititei eventual. De asemenea, mai cred ca soarta noastra a mai depins si de lautarii care, spre ziua, cu cantece de inima albastra, i-au facut pe-ai nostri sa uite ce fac, cu ce se ocupa, cine sunt, lasand Romania pe mana si la inspiratia lautarului, avand lipita de frunte, cu scuipat, o suta de euro...

Ce-o sa mai cantam noi prin toate carciumile inconjurati de lautari: "Da Europa cu biciu-n mine!..."

Marius Tuca - Jurnalul National
www.jurnalul.ro

O remaniere anticipată - Octavian Andronic

Dacă exceptăm ieşirea din Executiv a doamnei Mona Muscă, la cerere, putem considera că guvernul Tăriceanu se află, după şapte luni, în faţa primului său exerciţiu de remaniere. O operaţiune incontestabil mai dificilă în cazul unei Alianţe, decât în acela al unui partid 'unic' aflat la putere.

Dacă nu mă înşel, tot pe la vreo şapte luni s-a produs prima remaniere a guvernului Ciorbea, iar unul dintre primii miniştri aflaţi pe lista de înlocuiri a fost tocmai Călin Popescu Tăriceanu, titular, ce nu a reuşit să confirme la Industrie şi Comerţ.

Pentru această mişcare, Ciorbea a avut nevoie de acceptul tuturor celor 'trei' grei aflaţi atunci într-o coaliţie, în care luptele interne erau mult mai intense şi mai dure decât cele de astăzi, în condiţiile în care Ciorbea era susţinut de preşedintele Constantinescu, dar respins aproape în bloc, de liderii partidelor.

Remanierea de acum, în pofida extrem de slabelor performanţe ale Guvernului de 'strânsură', alcătuit în pripă, după neaşteptata manevră a lui Băsescu care a încredinţat 'direct' formarea noului guvern Coaliţiei, survine cu o întârziere care costă.

Pentru că ineficacitatea majorităţii titularilor - şi aici nu mai este vorba doar de 'lista secretă' care se vehiculează în prezent - face ca sentimentul că aproape nimic nu se mişcă, nu progresează să devină tot mai stresant.

'Echilibrul de forţe' din Alianţă face şi el ca această reparaţie din mers să corespundă mai degrabă parităţii convenite, decât necesarului real de 'piese uzate'.

Pentru că domnii Seculici, Cinteză, Popescu, Dinga şi doamna Sulfina Barbu nu sunt cu mult mai slabi decât Atanasiu de la Apărare, de pildă, sau chiar decât Ungureanu de la Externe, ca să-i pomenesc doar pe cei despre care se mai ştie câte ceva, pentru că, aceasta e realitatea: în guvernul Tăriceanu lucrează, după şapte luni, numeroşi anonimi, despre care nici măcar propriul personal nu a auzit mare lucru.

Altă problemă majoră este aceea că, dacă se ajunge până la urmă la o înţelegere cantitativă (atâţia de-ai noştri şi atâţia de-ai voştri) nimic nu justifică speranţa că înlocuitorii vor fi cu o iotă mai buni decât cei ce vor fi demişi.

Peste toată această tevatură vine, la final, votul sau veto-ul prezidenţial, pentru că Traian Băsescu îşi rezervă posibilitatea de a-i face surprize unui premier cu care nu mai comunică decât prin presă.

Octavian Andronic - Informatia.ro
Amos News

Luminita de la capatul pumnalului

Am sa plec peste doua luni in Franta ca "mesager al culturii romanesti", intr-un grup de doisprezece scriitori romani. Colegii mei sunt buni scriitori, perfect comparabili cu oricare altii din lumea larga. Sunt produsele de lux ale unui instinct national care nu si-a abandonat niciodata complet, indiferent de erorile si ororile istoriei, traseul european, sentimentul ca e parte organica din acest continent spiritual si din lumea civilizata.

Toata marturia noastra in acest sens nu va face insa doi bani, pentru ca ea nu va reusi sa schimbe o iota dintr-o alta marturie, care ne preceda penibil, idiot, nespus de dureros, sosirea in Franta. E ca si cand acolo vom fi treisprezece, intre care unul cu o voce incomparabil mai puternica decat a celorlalti, pentru ca e vocea nebuniei, a fanatismului si a crimei. In ochii lumii, Luminita Solcan e de o suta de mii de ori mai romanca decat mine.

Pentru lumea decenta, ea e adevaratul "mesager al culturii romanesti". Uneori simt ca m-am saturat de soarta mea pana peste cap. Pur si simplu nu vreau sa merg in Franta purtand masca asasinei de la Taize, mi-a ajuns si mi-a rasajuns sa fiu privit ca zdrentarosul, barbarul si descreieratul Europei!

La ora aceasta suntem, in ochii lumii, un popor de douazeci de milioane de asasini ai fratelui Roger. Sa nu ne facem iluzia ca lucrurile stau altfel. Femeia care s-a apropiat pe la spate de calugarul de 90 de ani, unul dintre cei mai buni si mai sfinti oameni de pe pamant, si care i-a-nfipt cutitul intre omoplati, lipsindu-l astfel de o moarte blanda in patul lui, putea sa fie de orice natie, dar ea n-a fost nici suedeza, nici gaboneza, nici chiliana, nici sarboaica, nici rusoaica.

S-a-ntamplat sa fie dintr-un popor despre care francezul mediu deja stia ca si-a tinut copiii orfani, bolnavi de SIDA, in conditii de exterminare. Un popor care a pacalit Occidentul cu o revolutie trucata, care imediat dupa aceea a invadat continentul cu o scursura ce a pradat si-a asasinat pretutindeni, care si-a perpetuat retelele mafiote securisto-comuniste pana-n ziua de azi, care are cea mai mare coruptie si cel mai scazut salariu minim pe economie din Europa. Un popor care inca mai practica exorcisme samanice chiar in sanul bisericii nationale, crucificand si torturand. Sa nu ne imaginam ca, pe merit sau nu, suntem altfel vazuti in lume.

Puteti spune ca e un caz izolat, care va fi uitat dupa o vreme. Ca femeia era nebuna inainte de a fi romanca. Sunt absolut de acord, cu exceptia faptului ca incidentul va fi cu adevarat uitat. Ceva va ramane. Si nu legat de femeia din Iasi cu nebunia ei cu tot, ci de fiecare dintre noi. Fapta ei, intolerabila si monstruoasa oricum ai lua-o, va intari exponential imaginea noastra umilitoare, ne va face sa iesim in lume si mai contaminati de acel damf fetid pe care multi dintre noi nu-l merita.

Luminita Solcan a pretins ca ea n-a vrut decat sa atraga atentia parintelui Roger. Si cum sa atragi mai bine atentia decat infigind un cutit in spate? Poate ca si romanul care-a asasinat-o pe sotia insarcinata cu doi gemeni a vamesului elvetian a vrut doar sa-i atraga atentia. Poate ca si cei mai instariti oameni din fiecare sat, care si-au facut, din furturi si talharii, palate cu turnulete de tabla si cu BMW-uri in curte sunt bieti oameni frustrati care vor sa atraga atentia lumii. Poate ca asta e modul romanesc de a cere atentie, prin minciuna generalizata, prin dispretul legii si al vietii...

Caci ii las acum pe occidentali, cu idiosincraziile lor intemeiate sau nu, in pace si ma-ntreb daca nu cumva ar trebui sa ne-o asumam pe Luminita Solcan. De unde-a iesit ea? Din ce lume, cu ce valori? Ce forte coplesitoare au actionat asupra ei facand-o sa treaca de teribila poarta interioara pe care scrie "Sa nu ucizi"? Ar fi o copilarie sa negam ca, macar unele dintre aceste forte, sunt presiunile lumii noastre romanesti, presiuni pe care, chiar daca n-am devenit ucigasi, le simtim foarte bine cu totii: blestemul anonimatului, al saraciei, al numelui rau, al lipsei de perspective. Cioran era vitriolat de faptul de-a apartine unui neam obscur. Intre timp, neamul romanesc, doar obscur pe atunci in ochii lumii civilizate, s-a transformat intr-un neam suspect, daca nu odios de-a dreptul. Si pare ca merge din rau in mai rau.

De cincisprezece ani asteptam sa zarim luminita de la capatul tunelului. Ni s-a dat in schimb, pe neasteptate, cu o ironie demiurgica intr-adevar cioraniana, doar Luminita de la capatul pumnalului...

Ma-ntreb daca nu e singura pe care o meritam.

Mircea Cartarescu - Jurnalul National
www.jurnalul.ro

Schimbare de tactica in razboiul dintre presedinte si premier

Luni, 1 august 2005, o stire senzationala a facut sa creasca in intensitate lumina micilor ecrane: exista pericolul "ca oameni din Executiv sa intre sub influenta unor grupuri de interese economice"! si astfel Guvernul e pe cale sa ia decizii politice raspunzand unor interese straine de programul de guvernare.

Din 1990 si pana azi, guvernelor Romaniei li s-au adus multe si felurite acuzatii. De la cea de incompetenta pana la cea de coruptie. Nici una dintre acuzatiile anterioare nu o intrece insa pe cea facuta publica in prima zi de august 2005. A vorbi de pericolul ca "oameni din Executiv sa intre sub influenta unor grupuri de interese economice" inseamna a sugera ca ministri ai Guvernului Tariceanu au intrat deja in negustorii intense cu grupuri mafiote, dispusi sa promoveze masuri in stare sa atenteze la siguranta nationala.

Aceasta acuzatie de o gravitate unica in istoria noastra postdecembrista nu era lansata de vreun lider al Opozitiei. Un lider al Opozitiei nu si-ar fi permis o asemenea acuzatie. I s-ar fi cerut imediat probe. Ba, mai mult, primul-ministru ar fi raspuns cu invitatia de confruntare la Tribunal. Nu venea aceasta acuzatie nici din partea unui jurnalist. Ar fi riscat sa faca fata unei campanii mai distrugatoare decat cea careia i-a fost victima Evenimentul Zilei dupa publicarea nefericitei dezvaluiri cu betia Monicai Macovei.

Acuzatia venea de la Presedintia Romaniei! si nu era vorba de una dintre acele declaratii hazardate ale lui Traian Basescu sub pretextul ca si presedintele e om si, in consecinta, are dreptul sa bata campii. Nu, acuzatia era lansata intr-un comunicat al Presedintiei, citit cu voce tare si solemna de Adriana Saftoiu. E drept, distinsa purtatoare de cuvant a Presedintiei nu era imbracata in negru, culoare menita a intari gravitatea unui asemenea moment in care insasi Presedintia, vazand Guvernul pe cale de a se duce direct in bratele grupurilor mafiote, s-a asezat in calea lui, ca un erou bolsevic in fata drezinei albgardiste, pentru a-l opri in ultima clipa. Bluzita viu colorata si cu maneci scurte a Adrianei Saftoiu era mai degraba potrivita anuntului ca presedintele isi va reface viata, decat celui privind inaltul avertisment. Cum insa actuala administratie prezidentiala vadeste un deosebit gust pentru creativitate, tinuta Adrianei Saftoiu n-a slabit cu nimic gravitatea acuzatiei aduse Guvernului.

Nu putem exclude posibilitatea ca presedintele sa afle la un moment dat ca anumiti ministri sunt pe cale de a intra sub influenta unor grupuri de interese economice. Serviciile secrete il tin la curent cu fapte tinand de siguranta nationala. Ca sa nu mai spunem ca astfel de lucruri se pot afla si umbland noaptea pe strazile Bucurestilor in travesti, mai ceva decat Harun Al Rashid pe strazile Bagdadului cu mult inainte de venirea americanilor. Primul si cel mai important lucru intr-o astfel de situatie ramane prevenirea pericolului. Iar pentru aceasta era suficient ca Traian Basescu sa aiba o discutie intre patru ochi cu primul-ministru. Asa se procedeaza nu numai intre politicieni apartinand aceleiasi forte politice, dar si intre oameni despre care se presupune ca au constiinta inaltei lor responsabilitati in cadrul statului roman. Sa presupunem insa ca intre cei doi nu exista acea relatie de minima incredere care sa dea posibilitatea unei discutii intre patru ochi. Suntem siguri ca Traian Basescu gasea pana la urma o formula de a-l avertiza pe premier. Domnia sa e un presedinte mai mult decat original, amintind de sefii de stat din literatura latino-americana, acei sefi de stat care fac omlete in direct si la ore de varf sau fac reclama contra cost la leacuri de ultima ora impotriva blenoragiei. Sub acest semn, domnia sa putea alege o cale mai zurlie de a-l informa pe Calin Popescu Tariceanu. Putea, de exemplu, sa alcatuiasca o anonima cu grosolane greseli de ortografie, sa nu fie recunoscut, si s-o puna personal in cutia postala a familiei Tariceanu.

Traian Basescu n-a ales nici unul dintre mijloacele apartinand relatiilor normale dintre doi stalpi ai Puterii sau, mai bine zis, dintre doi oameni avand acelasi interes: ca treburile tarii sa mearga bine. Nu numai c-a preferat calea publicitatii pentru a avertiza asupra pericolului, dar, mai mult, a apelat la formula comunicatului oficial. E limpede ca presedintele a urmarit altceva decat blocarea unor masuri descoperite ca fiind sub influenta unor interese mafiote. Si anume, sa stie tot romanul ca Guvernul Tariceanu e vulnerabil la influenta unor grupuri mafiote.

Nu mai incape discutie ca Traian Basescu moare sa-l dea jos pe Calin Popescu Tariceanu. E o realitate amintind de relatia dintre Ion Iliescu si Petre Roman in septembrie 1991 sau de relatia dintre Emil Constantinescu si Radu Vasile in 1999. Cei doi au avut la indemana pentru a-si satisface vrerea instrumente extrem de eficiente. Ion Iliescu, minerii, iar Emil Constantinescu, prevederile constitutionale. Traian Basescu n-are la dispozitie aceste instrumente. Minerii n-au cum sa mai vina, chiar daca Miron Cozma, intr-un prea plin de recunostinta c-a scapat de puscarie, ar fi gata sa se aseze in fruntea lor. Revizuita in 2003, Constitutia nu e nici ea de vreun folos domnului presedinte. Dimpotriva, daca ne gandim bine, Constitutia tine partea lui Calin Popescu Tariceanu.

In aceste conditii, Traian Basescu a apelat un timp la formula cu care l-a daramat pe Victor Ciorbea in 1997: scoaterea din sarite. Atunci, fostul ministru al Transporturilor a dat un interviu prin care-l ataca dur pe primul-ministru. Un gest provocator, unul dintre gesturile tipice lui Traian Basescu, de a surprinde prin lucruri pe care oamenii de bun-simt sunt convinsi ca un om normal nu le poate face. Victor Ciorbea a cazut in capcana. I-a cerut public lui Traian Basescu sa-si retraga acuzatiile. Ministrul atata astepta! si-a dat imediat demisia. Si astfel trucul cu provocarea menita a-l scoate din sarite pe celalalt si-a dovedit eficienta.

Trucul n-a mai mers in cazul lui Calin Popescu Tariceanu. Premierul n-a intrat in logica escaladarii scandalului. Cum s-ar spune pe maidan, nu s-a luat in gura cu Traian Basescu.

Sesizand noutatea, presedintele a schimbat tactica. A trecut la o formula dupa care nu se da in vant, dar pe care se vede obligat s-o practice: compromiterea imaginii premierului printr-o serie de operatiuni mediatice spectaculoase. In locul atacului frontal asupra cetatii, asediul indelungat, pana cand cei dinauntru se predau, istoviti de foame si de sete. In locul viiturii naprasnice, nenumarate lovituri in dig, pana acesta se surpa. Nu intamplator, chestia cu grupurile de interese a venit dupa alte lovituri indreptate impotriva lui Calin Popescu Tariceanu: interventia lui Theodor Stolojan, demisia Monei Musca, rebeliunea lui Ionut Popescu, insinuarea prezidentiala ca premierul cocheteaza cu PSD, avertismentul conducerii PD. Prin astfel de izbituri sistematice se tinteste prabusirea lui Calin Popescu Tariceanu si a PNL in sondaje. Gratie unei prese dirijate de la Cotroceni, gratie societatii civile care a trecut de partea lui Traian Basescu, asupra liderilor PNL se exercita o presiune uriasa menita a-i convinge ca premierul trebuie debarcat: atat din fruntea Guvernului, cat si din fruntea partidului.

A sesizat, la randu-i, Calin Popescu Tariceanu noua cale de atac? Se pare ca da, o data ce acum n-a mai trecut cu vederea atacul dinspre Cotroceni. Fara a intra in logica scandalului public, de mahala, cu vorbe aruncate peste gard, o data cu continutul oalei de noapte, premierul a solicitat SRI si SIE sa-i raspunda daca exista un asemenea pericol. Lovitura buna! Cele doua servicii, care alesesera calea soptitului la inalta ureche prezidentiala, s-au vazut obligate sa nege.

Va reusi sa faca fata Calin Popescu Tariceanu acestui asediu anuntat pe termen lung si cu momente imprevizibile?

Greu de raspuns.

Ion Cristoiu - Jurnalul National
www.jurnalul.ro

Ionela Prunache - Mircea Badea

Asa o cheama pe doamna care apare intr-o reclama la iaurt, difuzata foarte des. Ne spune ca se numeste astfel si ca este cercetator la firma producatoare. Cercetator in iaurt?!?! Exista asa ceva?! Iata ca da. Si-mi aduc aminte de bancul vechi, pe care il voi transforma un pic, cu doua doamne "conlocuitoare" care intreaba: "Aci e dom’ doctor de ghiceste-n iaurt?". Avem, probabil, si cercetatori in apa plata, experti in fete de masa si academicieni sectiunea mustar. Pai, de ce n-am avea, de vreme ce la toate posturile de televiziune am vazut ca exista si "specialisti in situatii de criza"?! Se va revendica, in curand, descoperirea mersului pe jos si a apei calde. La un moment dat, in Romania, se vorbea despre existenta a 15.000 de specialisti. Sigur ca nu i-a vazut nimeni, dar ce vreti sa cred acum? Ca fostul presedinte ne-a mintit? Doamne fereste! E ca echipa de profesionisti despre care imi povestea Adrian Sarbu: "Aici, la noi, in spatele aparentei frivolitati, se ascunde o echipa de profesionisti!". La care eu i-am raspuns: "Da! Dar ati vazut ce bine s-a ascuns?".

E incredibil ca in Romania, tara atator somitati, specialisti, experti, cercetatori, care analizeaza, controleaza si stapanesc pana si cele mai fine detalii ale vietii noastre, e greu de gasit cineva care sa nu greseasca flagrant cand iti pune gresie sau cand iti inlocuieste o teava, sau cand iti repara masina. A, sau cand conduce tara. Cate contradictii stridente, carceluri in exprimare, ezitari natange si, de multe ori, dovezi de inactivitate cerebrala ne-au oferit dragii nostri conducatori, doar in ultimele doua saptamani? Nici un castigator al olimpiadei internationale de matematica, pregatindu-se sa plece din Romania catre o tara civilizata, n-ar sti sa numere pana acolo. TVA-ul, ordonanta "Tractorul" si in ultima instanta "capodopera", retinerea pasapoartelor, sunt doar cateva. TVA-ul a fost tema ce a permis baterea campilor la modul cel mai sprintar. Cate capete (toate luminate), atatea versiuni si opinii. La fel cu ordonanta "Tractorul". La fel cu agricultura. Si asta din partea oamenilor din aceeasi tabara, care, acum 8 luni, cu voce sigura, aparent fara lipsa de calciu si suficienta ironica, incercau sa ne convinga de "strategia lor coerenta", de faptul ca toate detaliile sunt puse la punct si doar votul nostru mai lipseste pentru a intra pe un drum riguros premeditat. "Tare e bratul, brav e carmarciul!" pareau a ne spune viitorii castigatori ai alegerilor. Azi, situatia s-a schimbat drastic: "Tare e capul, grav e carmaciul!". Acesti politicieni "responsabili" descopera notiuni elementare (ca nu poti sa alergi daca nu ai invatat sa mergi) si experimenteaza diletant decizii care ne afecteaza dramatic. Nu stiu daca e vorba mai degraba de cinism sau mai degraba de candoare.

Ambele sunt la fel de teribile ca efect. Confiscarea pasapoartelor vine, ca un orgasm al aberatiilor, sa implineasca si sa confirme perceptia de improvizatie talamba. Sunt motivatii fundamentale de drept care te impiedica sa iei o astfel de masura, dar chiar daca nu le cunosti, pentru ca esti total nepregatit, macar un calcul politicianist sa faci: nu poti lovi exact in electoratul care in proportie de 95% a votat cu Alianta: cei care lucreaza afara. Si sa mai vrei si cu orice pret sa faci alegeri anticipate si sa mai ai si pretentia sa le castigi pe sistemul de la locale: dati-mi un consiliu si rezolv problemele. Ce probleme s-au rezolvat pana acum? Ca pe alea care au aparut le stiu. Cei care pana mai ieri pareau niste competenti comandanti de transatlantic capata acum imaginea de vatmani jucatori la 4 din 69. Oricum, oameni buni, putem sa stam linistiti macar dintr-un punct de vedere: iaurtul este sub control in Romania. Ionela Prunache vegheaza.

Jurnalul National - Mircea Badea
www.jurnalul.ro

Jurnal de canicula - Marius Tuca

Orele trec foarte greu. Mai ales daca n-ai aer conditionat. La birou, in masina si, mai ales, acasa. Si daca nu te-ai fi gandit si razgandit de atatea ori sa-ti pui aer conditionat acasa. Dar a plouat intruna de la inceputul anului si nu ti-a mai stat mintea la aerul conditionat. Acum, orice firma ti-l monteaza in maximum trei saptamani de la data comenzii. Cum ar veni, cu putin noroc, te poate prinde toamna cu aer conditionat. Ce misto! Stai la fereastra cu aerul conditionat dat drumul, eventual cu o patura pe genunchi sau pe spate, si te uiti cum frunzele ruginii cad si pasarile calatoare se duc! Dar sa ne intoarcem la canicula. Nu va enerveaza cei care stau la soare pe marginea unui trotuar cu o batista pe cap si cu un evantai in mana? Ei vor sa spuna ca e canicula si de-asta nu mai pot si, din cand in cand, isi mai toarna cate o sticluta de apa pe cap! E canicula, stim si noi, nu trebuie sa ne mai arate si ei! Si daca n-o fac ei, o fac televiziunile! Care si-au inmultit buletinele de stiri meteorologice – s-au si lansat noi vedete de televiziune in domeniu – si prezinta din ora-n ora cu un sarg iesit din comun numarul mortilor caniculei. Cica e factor adjuvant canicula! Iar noi habar n-aveam! Si-n plus, exista o moda noua la televiziunile noastre, si-anume de a compara "numarul mortilor de la inundatii" cu "numarul mortilor de la canicula". Care pe care! Tot la fel de enervante devin relatarile din locurile aglomerate, adica de acolo de unde au fugit oamenii de canicula. Intelegeti? Nu intelegeti nimic din cauza caniculei. Uitasem, la fel de enervante sunt locurile publice care au aer conditionat, mai putin la toaleta! Unde, daca ai avut norocul sa ajungi, incep sa curga instantaneu apele de pe tine, iar cand te intorci la binecuvantatul loc cu aer conditionat, ingheti de te ia dracu’! Iar daca ai avut norocul sa lasi intre timp masina cu aer conditionat in soare, pana ii dai drumul esti ca un nou-nascut, doar ca-ti lipseste placenta. In rest, la fel de vioi si, mai ales, la fel de fleasca. Si daca mai ai si norocul dupa o zi intreaga de dusuri scotiene sa ti se fi stricat aerul conditionat pe care l-ai lasat pornit cand ai plecat de acasa, poti sa dormi linistit. Canicula lucreaza pentru tine!

Marius Tuca
Jurnalul National
www.jurnalul.ro